Nu voi intra în amănunte tehnico-istorice pe care le stăpânesc mai bine istoricii şi arhitecţii. Privirea mea este a pietonului care descoperă ceea ce mulţi dintre noi nu mai băgăm de seamă.
Am apucat sa vad multe din orasul acesta minunat si am avut ocazia sa vad si de-a lungul anilor cum creste si cum se schimba.
Timisoara, trebuie spus, a fost multă vreme un oras locuit preponderent de nemti, de unguri, de evrei si sarbi.
Din ritmul cotidian al Timişoarei de alta data au rămas mărturie curţile interioare ale caselor din cetate. Multe dintre ele sunt invadate de birouri de avocaţi şi notari. Există tot în aceste curţi şi firme sărăcăcioase, cu birouri ruinate pentru traduceri, copiat acte, dactilografiat.
Cladirile istorice, ma fascineaza, arhitectura care si acum dupa multe decenii arata impecabil la unele cladiri si sa nu uitam de podurile istorice, statui baroce, stiluri arhitecturale, diversitatea culturală a cartierelor vechi.
O parte din centrul istoric a fost închis circulaţiei, de la Catedrală la Dom si a fost redat pietonilor, teraselor, manifestărilor artistice, muzicale, arte plastice, evenimente teatrale, formaţii muzicale şi festivalurilor.

Un alt semn sigur al acestei lente schimbări de mentalitate este redescoperirea ecologismului şi, mai ales, a bicicletei ca simbol al eliberării. Multă vreme socotită vehicul al săracului, bicicleta devine treptat semnul unei schimbări de viaţă, de atitudine, de raportare la lumea din jur. Au apărut si pistele pentru biciclete.
Se fac eforturi pentru ca Timişoara sa fie restaurata, mai atrăgătoare pentru turişti, mai viu socio-cultural şi economic si poate deveni rentabila din perspectiva turismului cultural.